Fotbalistul Mutu Adrian s-a născut la 08.01.1979 în comuna Călineşti, judeţul Argeş.
Joacă pe postul de atacant. A început fotbalul la 7 ani, la echipa „Aripi” Piteşti, primul său antrenor la 8 ani fiind Mihai Ianovschi. A fost campion naţional de juniori, ediţia 1996 – 1997.
În sezonul 1996 – 1997 începe ca debutant (post-mijlocaş) la F.C.” Argeş-Dacia” Piteşti, echipă la care debutează în Divizia ”A” , la 15.03.1997, în meciul F.C. „Argeş-Dacia” Piteşti – „Oţelul” Galaţi, 0 – 0.
Din campionatul 1998 – 1999 (retur) trece la „Dinamo” Bucureşti, unde joacă până în decembrie 1999 când s-a transferat în Italia la „Internazionale” Milano (1999 – 2000).
Mutu Adrian evoluează două sezoane (2000 – 2002) la „Hellas” Verona (Italia), iar în sezonul 2002 – 2003 la A.C.Parma, înscriind pentru această formaţie 18 goluri. La sfârşitul anului 2003 a fost declarat cel mai bun fotbalist român al anului.
La mijlocul lunii august 2003 a semnat un contract cu echipa miliardarului rus Abramovici „Chelsea” din Londra, suma plătită pentru transferul lui Adi Mutu fiind de 22,5 milioane de euro.
Primul său meci în Premier League a avut loc la 23.08.2003, “ Chelsea” F.C. London – Leicester City, 2 – 1, el înscriind 1 gol.
Începe sezonul 2004 – 2005 stând mai mult pe banca de rezerve, deşi în cele 2 meciuri disputate de echipa noastră reprezentativă cu Finlanda, 2 – 1 (18.08.2004) şi Macedonia 2 – 1 (04.09.2004), a avut o evoluţie foarte bună, înscriind câte un gol la fiecare meci.
In anul 2006 avea 49 de selecţii în echipa naţională pentru care a înscris 21 de goluri. Adrian Mutu a debutat în echipa „tricolorilor” la 29.03.2000, în meciul amical Grecia – România, 2 – 0 (0 – 0), disputat la Atena. A evoluat până în minutul 65 când a fost înlocuit cu Adrian Mihalcea. A participat cu ”Naţionala” la ”Euro” -2000.
În numărul din 17.10.2004, tabloidul britanic „The Mail on Sunday” dezvăluie că Adrian Mutu a fost depistat pozitiv la un control antidoping efectuat la „Chelsea”. A doua zi, Mutu recunoaşte că s-a drogat.
Pe 28.10.2004, fără să aştepte hotărârea federaţiei engleze de fotbal, clubul londonez îl concediază pe Adrian Mutu, confirmând oficial că acesta se droga cu cocaină.
Vineri 04.11.2004, după cinci ore de audieri, la sediul federaţiei engleze de fotbal, Adrian Mutu îşi află pedeapsa: 7 luni de suspendare, până pe 18 mai 2005 şi o amendă de 20. 000 de lire sterline. Din returul lui 2004 – 2005 şi până la sfârşitul sezonului 2005 – 2006 evoluează la”Juventus” Torino, iar campionatul 2006- 2007 îl începe la A.C. Fiorentina.